Trăim într-un timp în care votul e încă prezent, dar vocea e tot mai mută.
Instituțiile care ar trebui să fie bastioanele echilibrului social — justiție, presă, reglementare — par din ce în ce mai mult niște decoruri prăfuite, scoase în față doar când trebuie cosmetizată o decizie deja luată în culise.
Democrația a devenit, în multe cazuri, un ritual de legitimare a abuzului.
Și nu e doar o metaforă.
E suficient să privești în jur:
- ANI care nu vede vilele din lux ale politicienilor, dar investighează cetățeni simpli pentru greșeli birocratice.
- Justiție care acționează prompt când e vorba de influenceri vocali sau protestatari, dar uită ani la rând dosare de corupție grele.
- Curți de conturi care dorm pe rapoarte, în timp ce bugetele locale sunt drenate în proiecte fictive.
Cum s-a ajuns aici?
Totul începe insidios. Nu cu revoluții. Cu tăceri. Cu mici excepții făcute pentru „binele național”.
Guverne și corporații care învață rapid să exploateze găurile din legi.
Funcționari care fie sunt cumpărați, fie paralizați de frică.
Iar când rezistența devine inutilă, oportunismul devine politică de stat.
„Așa e sistemul” — e fraza care a îngropat milioane de adevăruri și a îmbrăcat zeci de abuzuri în normalitate.
Dar adevărul e și mai crud: nu e doar eșec, e strategie.
Slăbirea deliberată a instituțiilor e una dintre cele mai eficiente metode de a consolida puterea.
Când legea nu mai e clară, puterea e arbitrară.
Când presa nu mai investighează, opinia publică devine un câine fără dinți.
📺 Exemplu: În ultimul deceniu, presa mainstream din România a pierdut complet funcția de „câine de pază”.
Publicații precum Evenimentul Zilei, Antena 3, România TV au fost documentate că primesc finanțări directe din bugetul de stat — prin campanii „de informare publică” care au coincis, pur întâmplător, cu alegeri sau scandaluri guvernamentale.
În același timp, redacțiile independente — Rise Project, Recorder, Context.ro — sunt adesea ținta campaniilor de discreditare. Sau ajung să fie “cumpărate” sub presiunea amenințărilor.
📉 Încrederea în instituțiile statului a scăzut sub 15% în România în 2023, potrivit Barometrului de Opinie Publică al IRES.
Și nici nu e greu de înțeles de ce:
„Reformele” sunt făcute pe hârtie, „transparența” e doar un buton inactiv pe site-ul primăriei, iar „statul de drept” e un slogan de PR.
Ce înseamnă, concret, instituții golite de sens?
- Dosare DNA care stau uitate până la prescriere.
- Legi votate pe genunchi, în plină noapte, fără consultare publică.
- Audieri în comisii parlamentare care nu au consecințe.
- Contracte publice atribuite prin „negociere directă” către firme de casă.
Și, peste toate astea, o populație obosită și demoralizată, care a ajuns să creadă că „nu se poate face nimic”.
Exact acolo ne vor cei care conduc: în apatie, în neîncredere, în izolare.
Dar ce mai putem face?
Nu există glonț de argint. Dar există ceva mai periculos pentru sistemul corupt: conștiința.
- Educație critică, nu papagaliceală.
- Presiune pe instituții, nu tăcere resemnată.
- Solidaritate reală, nu like-uri pe Facebook.
- Presă independentă, nu divertisment mascat în jurnalism.
Dacă tu nu ceri socoteală, altcineva va cere tăcerea ta.
Concluzie: Când legea nu mai e lege pentru toți, democrația nu mai e decât decor
Corupția sistemică nu mai e o „boală” a democrației, e noua ei formă.
Funcționarii publici nu mai sunt servitorii legii, ci brokerii ei.
Presa nu mai e oglinda realității, ci Photoshop-ul intereselor.
Iar noi?
Noi suntem cei care alegem — zi de zi — dacă să tăcem sau să întrebăm, dacă să normalizăm sau să denunțăm.
Nu poți schimba totul peste noapte, dar poți opri degradarea continuă.
🛑 Primul pas e să nu mai spui „așa e sistemul”.
🔊 Următorul e să întrebi: „Cine-l face să fie așa… și de ce?”
